BABY START a luat nastere din dorinta mea de a oferi micutilor si parintilor lor oportunitatea de a se intalni, de a descoperi modalitati noi de stimulare potrivite bebelusilor si de se bucura de experienta socializarii, a impartasirii si a conectarii prin intermediul jocului!
luni, 21 ianuarie 2013
Activitatile din programul BABY START au drept scop nu doar sa stimuleze dezvoltarea cognitiva a micutului prin construirea unui "vocabular" de experiente senzoriale-vizuale,auditive, kinestezice,tactile, dar si sa intareasca legatura emotionala a bebelusului cu adultii importanti din viata sa prin stimularea si comunicare corporala prin masaj,atingere,imbratisari, leganari, dans .
Primele luni din viata copilului sunt esentiale pentru dezvoltarea sa socio-emotionala, iar in primul an de viata se structureaza relatia de atasament, acea baza de siguranta , creata in relatia cu parintii sai ,care-i va permite copilului sa devina o fiinta independenta,echilibrata, capabila sa-si valorifice potentialul de fericire.
Daca bebelusii sunt ingrijiti cu sensibilitate, daca sunt stimulati corespunzator de persoanele din jurul lor si beneficiaza de o atentie pozitiva, se pun bazele unor raspunsuri emotionale si sociale sanatoase.Micutii au nevoie de atingere si protectie , dar si de spatiu si explorare, de stimulare ca si de odihna,de hrana emotionala sanatoasa ca si de hrana fizica sanatoasa.
Este responsabilitatea noastra, a parintilor sa devenim constienti de nevoile lor de dezvoltare, sa le oferim oprtunitatile pentru ca ei sa creasca frumos si sanatos.
La intalnirile BABY START vorbim de provocarile din viata de parinte , impartasim experiente si gasim solutii si fiecare parinte si copil beneficiaza de acest timp "impreuna". Ne jucam ,ne imbratisam dansam, comunicam si ne bucuram sa fim cu bebelusul, sa descoperim ce-i place, ce-l stimuleaza si-l incurajam sa ia parte la experientele grupului, primele sale experiente de socializare.
Totodata si parintii beneficiaza din interactiunile de grup, pe langa timpul special petrecut alaturi de copii lor, au ocazia sa impartaseasca din satisfactiile sau ingrijorarile lor,sa se elibereze sau sau se incarce de energie, sa lege punti de suport si comunicare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu