Anxietatea de separare

 

      
       Catre varsta de 6 luni,copilul face o descoperire care il inspaimanta.Adoarme leganat de vorbele dulci pe care  i le soptim si,cand se trezeste in toiul noptii, isi da seama ca noi am disparut.Descopera, infricosat ca altcineva ne-a luat locul: o bunica, o bona, o fata necunoscuta sau..nimeni.

 

  Psihologul Giovanni Marcazzan explica:” intre 6 luni si implinirea primului an de viata,copilul incepe sa adoarma mai greu.pana atunci o percepea pe mama lui ca pe o parte a propriului corp si parea  sa nu-si dea seama de scurtele lui absente.dar in jurul lunii a sasea lucrurile se schimba:copilul isi da seama ca mama si tata sunt indivizi separati de el si ca separarea de ei poate reprezenta un pericol.Nu reuseste sa-si imagineze unde ar putea fi parintii atunci cand nu ii vede: cand pleaca de langa el,se teme ca ar fi pentru totdeauna.”

Din acesta teama iau nastere neincrederea fata de persoanele necunoscute,crizele de plas cand nu ne vede si incapatanarea de a ramane treaz seara.atat timp cat poate,copilul vrea sa aiba situatia sub control pentru ca persoanele care ii sunt familiare san u dispara definitiv.Ceea ce pentru, noi adultii, in stare sa n,e bazam pe memorie si pe capacitate de a prevedea viitorul este doar o despartire vremelnica, pentru el se transforma intr-o adevarata drama.

Frica aceasta care poate aparea ziua ca si noaptea, este numita neliniste creata de separare: o ingrijorare care pune stapanire pe copil de fiecare data cand trebuie sa se desparta de ceea ce iubeste, mama,tata,jucariile.Ea este o etapa necesara si inevitabila pentru dezvoltarea copilului: apare dupa 6 luni si ajunge sa se manifeste mai intens la cateva luni dupa implinirea primului an de viata.

Ca sa-si construiasca siguranta in momentele de separare,copilul trebuie sa capete certitudinea ca il iubim neconditionat si ca nu am putea sa-l parasim pentru nimic in lume;abia cand ajunge la acest nivel de incredere se prefigureaza in adancul fiintei lui un fel de mama interioara, o imagine mentala care devine o sursa autonoma de linistire.

Procesul de construire a mamei interioare cere timp. Pentru a-l convige pe copil sa se desparta de persoanele pe care le iubeste,trebuie sa-l ajutam sa construiasca in sinea sa ceea ce psihologii numesc fantasme bune, adica imagini, mici ritualuri, amintiri placute care il vor insoti cu bladete atunci cad nu suntem langa el.

O despartire fara probleme

• De la 1 la 6 luni.Sa lasam copilul in grija unei persoane care ne place si-n care avem incredere.Chiar daca este foarte mic,va simti ca suntem linistiti in prezenta lui
• De la 6 la 8 luni.Sa-l lasam cu o persoana pe care o cunaste.Tranzitia se va face treptat.La inceput vom petrece putin timp in trei pentru a-i da copilului ocazia sa se familiarizeze cu persoana “noua”
• Dupa cateva intalniri de acest fel, incepem treptat sa-i lasam singuri, mai intai pentru cateva minute, dupa care ne reintalim cu ei.Dupa circa o saptamana, ne putem indeparta pentru cateva ore
• De la 8 la 12 luni.Sa-i lasam un obiect de-al nostru : o batista, portcheiul,o caseta cu vocile inregistrate ale parintilor.Sunt mici stratageme care il pot obisnui sa perceapa existenta la distanta a persoanelor dragi
• Dupa 12 luni.Sa cream mici ritualuri care sa devina pentru copil niste puncte de reper stabile care il vor ajuta sa se orienteze in timpul zilei.Ritualul, cum ar fi oferirea intotdeauna a trei mici sarutari inainte de salutul despartirii sau mimarea aterizarii unui avion cand ne revedem cu el, este un excelent antídot contra ingrijorarii, nu numai pentru copil,dar si pentru mama

Nessia Laniado – “Cum sa facem fericit un copil in primul an de viata”, editura All